Mini Club Timișoara – idiliă cu dublă funcționalitate
De după sforăitorul burete al economiei de piață, sub care orice afacere tinde să intre, Mini Club Timișoara este povestea unei idile ce și-a dezvoltat în timp alte două funcționalități, restaurant și miniclub. Aflat pe Virgil Onițiu nr.3(fostul Șoimoș), lângă p-ța Bălcescu, Mini Club este mai mult decât ce denotă numele, este și „Casa Bunicii” restaurant unde găsești mâncare din bătătura bunicii.
La început a fost Mark, copilul pentru care s-au făcut toate, „Ideea a venit de la o emisiune TV iar soțul meu a pus pe hârtie un plan de afaceri” zice d-na administrator Laura Ianaș. Având primul sediu pe str. Alexandru Odobescu și un buget de 15.000€ în 2005 a fost pusă în practică ideea miniclubului pentru petreceriile celor mici. Mai departe a urmat mutarea, dezvoltarea after-school-ului și before-school-ului plus serviciul de party și „Casa Bunicii”.
Sindromul naivității
Dacă este bine sau rău, cine sunt eu să decid, el poate fi bun sau (ne)bun în funcție de context, când am ajuns pe Virgil Onițiu, mare centru de afaceri în dreapta mea, scări lucioase și abrupte, mostre ale lumii moderne, farmacie și multe mașini, total contrar, în stânga o casă în stil vechi renovată, „Casa Bunicii” „ Mini Club” de o parte și alta a porți. După poartă o grădină, salcâmi, mese aproape deranjat puse îi conferă curții o discreție colorată. Văd un spațiu de joacă cu tartan de 10 cm și mai aflu ulterior că spațiul de joacă e amenajat de firma Eibe, calitate nemțească. Mini Clubul e la capătul scărilor nu intru pentru că mai am de stat de vorbă. Pătrunsă de un soi de sindrom al naivității, dată de spațiul de joacă de grădina contrastantă cu centrul de afaceri și clădirile luxoase de alături decid să aflu mai multe.
Despre club mai multe
Miniclubul se întinde pe o suprafață de 200 de mp și desfășoară activități de before school, after school și petreceri aniversare. În întregime spațiul, casa și curtea măsoară 1000 de mp. Copii din clasele I-VI pot venii zilnic după sau înainte de școală pentru a beneficia de ajutor la teme plus că părinți au liniștea că micul școlar e în siguranță și pe culturile educației.
Conceptul Miniclubului nu este al unei instituții de învățământ ci un concept care se bazează pe nevoile unei familii. Activitățile extrașcolare sunt punctul forte al miniclubului, de la teme la programul de vacanță, la activități didactice sau sportive iar o data pe luna se organizează și concursuri cu premii.
Orar
De luni până vineri între orele 8:00 și 19:00, copii mănânca, se joaca, cei doi institutori (așa se numesc cei care supraveghează și ajută un copil la teme, ne atenționează d-na administrator) ei interactioneaza cu copii pe toata durata aflării acestora în incinta Mini Club. La program se pot inscrie doar copii cu varsta cuprinsa între 6 – 11 ani.
Personalul
Denumirea mai exactă este cea de animatorii socio-educativi, personalul este compus din invățătoare cu experiență de minim doi ani și care acum lucrează de mai mult de un an în cadrul Mini Club.
Educație
Mini Club a dezvoltat un cerc facultativ de limba engleză în cadrul caruia copilul să-și fortifice cunoștintele de limba engleză îmbogățindu-și vocabularul în serii tematice.
În fiecare saptămână se parcurge o anumita tema. De exemplu: Cu ce ne imbracăm?, Ce mâncăm? Ce sporturi ne plac? Cum e la școala?
Învățătoarea face evaluarea permanentă a copiilor și mici concursuri de motivare. Engleza se se face în fiecare zi, de luni până joi, de la ora 16:00 la 17:00. Prețul este de 100 lei pe luna. Există doua grupe de copii: începători (luni și miercuri) și avansați (marți și joi).
Particularități
Clubul este ferit de poluarea fonică ca și de pericolul mașinilor în viteză unde mai punem că spațiile sunt decorate cu jucării din Germania, cei 1000 mp cât îl constituie locul de joacă în aer liber este amenajat conform standardelor europene (dale de cauciuc, topogan, ansamblu pentru cățărat, leagăne, terasă.
Motto-ul „Rezervat copiilor”
Timisoara, str. Virgil Onitiu (fosta Soimos) nr.3 Zona Piata Balcescu
tel / fax: 0256 496909
Mail: info@miniclub.ro
Administrator: Laura Ianas
La umbra afacerilor curate – MLM-ul pas cu pas
![]() ![]() |
Cine a dat născare MLM-ului? Cum a evoluat? De ce MLM și nu sistem tradițional de vânzare? De unde încep și la cine apelez? Cât investesc? Cu toată informația ce se înșiră pe monitor când scriu MLM nu am aflat cum îmi deschid o afacere in sistem multi-level. Am nevoie de informații punctate, atestate și mai ales detaliate.O industrie pețită la 87 de aniNu, nu e una din știrile senzaționale din ziarele de scandal, e vorba de vârsta MLM-ului. Inventat în SUA prin 1920 de Carl Rehnborg, un agent comercial constrâns să supraviețuiască în pustie. El a descoperit noi feluri de a mânca sănătos. La bază chimist el revine în State și începe primul MLM funcționabil a l vremurilor. Deși are 87 de ani industria MLM e una dintre cele mai curtate mai ales de tinerii între 18 și 30 de ani. Managerul ABC Cosmetics Timișoara, Adrian Stângu știe o altă variantă, „MLM-ul a pornit de la o fabrică de pompe de apă din SUA, amenințată de faliment”, nu prea s-au schimbat vremurile și acum firmele se închid pândite de același faliment. |
Și totuși cum a început? Muncitorii știau că oamenii din zonă cumpără apa, așa le vine ideea de a le vinde pompe de apă. Foștii muncitori acum consultanți mergeau din poartă în poartă și îi convingeau pe oameni să cumpere pompe de apă pentru că e mai rentabil. Argumentul lor? Apa ce o cumpărau trebuia schimbată zilnic, apoi prețul era prea mare datorat ambalajului, un mic calcul dovedit și oamenii au început să cumpere.
Cum firma de pompe era în cârje, muncitorii au pus un preț mai mare pompelor, de unde o parte le revenea ca și comision.
La cei 87 de ani ai săi are 65de milioane de distribuitori în toată lumea și o cifră de afaceri de 114,0 bilioane $ statistici
MLM vs Metoda Tradițională
Poate vă întrebați de ce să ne complicăm cu distribuitori, cu tot felul de comisioane, tot altele de la o treaptă la alta. Pentru că, zice Adrian Stângu vânzătoarea nu e calificată să îți răspundă la întrebări, ea doar vinde și încasează, ori produsele ca ABC Cosmetics au nevoie și de consultanță. Pe deasupra distribuitorul MLM are toate interesele să îți recomande cele mai adecvate produse, și ca treaba să fie treabă își asumă responsabilitatea pentru ele.
Năvălim în magazine după orice, purtăm un dialog al surzilor dacă vrem să aflăm diferența dintre produse și ne întoarcem acasa la fel de surzi. De exemplu un distribuitor va ști să vă zică de ce să luați un șampon mai lichid decât unul gros, sau de ce o sticlă transparentă e semn; NU cumpărați cosmeticala!. Ținere de minte: șampoanele vâscoase din comerț au sare prea multă in compoziție…asta nu o știați, acum sigur vă puneți pirostriile cu șamponul lichid al distribuitorului.
Începutul unui MLM
V-ați decis și spuneți în sfârșit vestita frază …„Adio șefule îmi fac afacere”, acum știți că este loc de lăfăit prin România și mai știți că teritoriul e relativ virgin, de asemena că alții au reușit acum 87 de ani fără atâtea informații statistice. E exclusă definitiv metoda tradițională cu buticu’ de la colțu’ blocului?.
Primul pas
Găsiți un produs care să șocheze piața, ceva nou, dacă nu îl aveți în bătătura blocului sau prin casă mergeți la gară, acolo vă așteaptă un tren gata să vă ducă în Slovacia, Croația sau oriunde ați auzit de vreun producător inovativ. Recomandare a celor de la ABC Cosmetics, fondatorul firmei, Alexander Popovic din Craiova s-a dus în Slovacia și a găsit un producător de cosmetice pe bază naturală. Îi propune afacerea iar după un an obține exclusivitate. Minim 20.000-30.000€ investiție inițială.
Pasul doi
Înregistrarea firmei, la Camera de Comerț cu obișnuitul dosar pentru înființare firmă, ce cuprinde: – dovada rezervarii numelui societatii;
- dovada actului de spațiu;
- declarație pe proprie răspundere a asociaților și administratorilor,
- cazierele fiscale ale acestora;
- specimen de semnatură,
- dovada depunerii capitalului social,
- actul constitutiv al societății;
Toate autentificate și inregistrate de către un notar sau avocat.
În cazul în care nu aveți timpul necesar pentru a vă ocupa de întocmirea dosarului puteți împuternici o altă persoană; e bine sa fie o persoana cu studii juridice, de preferinta un avocat sau un consilier juridic.Din momentul depunerii și acceptării dosarului la Registrul Comertului, în termen de 3 zile vă puteți ridica Certificatul de înmatriculare al societății, urmând apoi cu acesta, să vă inregistrați la Administratia financiară ( Administrarea finanțelor publice) din oraș.
În principiu, dacă vă descurcați singur cu actele, pentru a le depune la Registrul Comerțului, vă costă: taxele care se vor plati acolo (aproximativ 400-500 roni) și actul constitutiv al firmei care trebuie atestat de un avocat (aprox. 200-250 roni) SAU certificat de un notar (poate costa mult mai mult deoarece acesta percepe si TVA), spune D-na avocat Carmen Petrescu. (http://www.bizoo.ro/firma/juridice ). Indiferent sub ce formă juridică veţi activa, trebuie să includeţi în statutul firmei sau să declaraţi la Direcţia de Finanţe că veţi presta activităţile CAEN nr. 4799 şi 4618, care sunt specifice vânzărilor directe şi sistemelor MLM .
Pasul trei
Omologarea produselor la OSIM www.osim.ro în baza exclusivității date de producător sau dacă e al dvs. cu atât mai bine. La omologarea unui produs nou, trebuie să atașați la cerere următoarele documente: specificaţia tehnică, certificatele încercărilor şi măsurătorilor de laborator, fişa tehnică de securitate (FTS), proiectul de etichetă, şi o declaraţie referitoare la cantităţile (tonă/an) pe care intenţionează să le importe, respectiv la modul de utilizare a produsului şi modul de tratare a deşeurilor rezultate. Omologarea se face pentru fiecare produs în parte iar costul depinde de dimensiuni, pornind de la 100 €.
Pasul patru
Ca orice firmă aveți nevoie de un soft propriu pe care ori îl cumpărați de la o firmă specializată ori angajați un programator să îl dibuiască. ABC Cosmetics Timișoara a ales a doua variantă și softul a fost gata în doi ani, depinde de detalierea planului de marketing. Un soft costă aproximativ 20.000€ zice Adrian Stângu.
Alternative de venit, MLM-ul
![]() |
Cine nu a auzit sau nu a văzut clipocind pe internet banere cu afaceri ce aduc venituri extraordinare, cine nu a scos capul să caute o altă soluție la problema banilor, și cine nu s-a ales cu o descurajare după sute de clickuri și navigări pe forumuri sau aiurea. Odată ce doar șomajul intră pe cartea de credit și zvonurile concedierilor nu mai sunt dezmințite, ne punem întrebarea firească:Încotro? Noi vă propunem o serie de articole despre alternative de afaceri și de venit începând cu MLM-ul(Multi-Level-Marketing), o adevărată îndustrie după cum zice directorul RODSA(Asociația de Vânzări directe din România) Dan Dumitraș http://www.mlm.ro/ . Seria propusă începe cu locul pe piață, dubiile la adresa vânzării directe, și care sunt primi pași ai unui novice pentru a-și deschide propriul MLM, nu uităm de planurile de marketing sau cash-flow-uri. |
Ce este MLM-ul? Un non-stop fără tejghea
Termenul nu e foarte familiar, dar afacerile ce au ales MLM-ul ca metodă de creștere a vânzărilor sunt cunoscute de tot poporul. Doamnă sau domn, copil sau adolescent, vârstnic sau tânăr toți au auzit cel puțin de cosmeticele Avon, sau de Oriflame, poate chiar și de Herbalife sau Aloe-Vera. Deja branduri pe piață, ele au pornit ca un MLM și au continuat tot așa.
MLM sau Multi-Level-Marketing, afacere în care personalul evoluează de la scaunul X la fotoliul Diamant din capătul mesei, în funcție de vânzările făcute. Este o metodă ce folosește distribuitori independenți plătiți pe comision. Cum omul e suspicios când e vorba de bani, cei mai gureși și mai rapizi au și umplut paginile Google cu prejudecăți și deducții care de care mai otrăvite.
În primul rând MLM-ul e suspectat de ilegalitate, de ce? Pentru că, zic forumiști, banii melemiștilor nu sunt impozitați, iar bietul Fisc stă văduvit de taxele acestora din urmă.
Am vorbit cu unul din managerii ABC Cosmetics filiala Timișoara, Adrian Stângu, ce condamnă dezinformarea și invită la cercetare înaintea acuzațiilor. Un distribuitor primește o factură pentru produsele pe care le vinde, dacă primește factură clar produsle sunt impozitate. „Apoi distribuitorul nu e copil de țâță să nu știe că… de vrea pensie și facilități la sănătate trebuie să pună acel 16% în cufărul Fiscului. Fiecare oraș are un sediu fiscal, merge acolo și își asigură bătrânețile” mai zice managerul.
Mai aflăm că sistemul e perfect legal conform Legii 650 din 2002. iar iritatul ton al forumurilor e dat de confuzia dintre sistem piramidal și sistem MLM.
Sistemul piramidal e cel în care vecina de la parter mă convinge să mă înscriu într-o rețea și ea primește bani pentru asta, dar și portofelul meu suferă o taxă vamală de intrare în horă. MLM-ul vinde un produs nu o afiliere umană.
Inainte de 1989 au existat “scrisorile in lant”, cu o investitie de 10 lei. 1991-1994 – “Caritas”; 1993-1994 – “Prodimpex”; 1993-1994 – “Gerald; 1996 – “Philadelfia”; 1997 – Megacaritas; 1998 – “Cosmeticonn” Timisoara; 2000-2002 – “Dynamic Elite Club”; 2001 – “Energy” (importata din Basarabia); 2002 – “Delphin International”; 2003 – Scrisori in lant prin e-mail; 2003 – “Piramida caselor” (prin Euro-Cassa); 2003 – “Society Club” – o continuare mascata a schemei Dynamic Elite.
Fondata in 15 aprilie 2002, asociatia RODSA (organizatie profesionala nonprofit care reprezinta industria vanzarilor directe in Romania) este prima institutie care a atras atenția opiniei publice asupra pericolului jocurilor piramidale, președinte, Dan Marius Dumitras. http://www.myvideotalk.ro/opinii_delphin.htm
MLM-ul un câștig viabil sau…
I s-au pus în cârcă, prezumții de vinovăție ca ilegalitățile, promisiuni ireale, capcană pentru fraieri, minciună gogonată sau altele, totuși cifrele de afaceri au alai de zerouri în coadă, iar ziarele, oficialitățile și centrele de statistică stau ochi și își notează în carnețel.
Conform datelor Federației Mondiale a Vânzărilor Directe(WFDSA) industria MLM a crescut continuu din 1994 până în 2008 iar in 2009 a avut o scădere de 10%. http://www.rodsa.ro/raport-2009.htm . Până acum însă, creșterile au fost în fiecare an de peste 15%, așa se face că în țară sunt aproximativ 340.000 de distribuitori și 72 de MLM-uri. Din acești 340.000 numai 1.107 sunt salariați iar restul? Trăiesc din vânzarea produselor din rețea. http://www.rodsa.ro/raport-2008.htm .
Cum orice drum spre o afacere e pavat cu planuri bune și cifre promițătoare, drumul spre propria afacere MLM are ușile închise pentru un novice. Să facem o diferență nu e vorba de a intra în rețea ci de a deschide propriu-zis prăvălia.
Nu ai bani destui sau deloc dar ai idei, putere și un plan de marketing? Și vrei o afacere MLM? Cauți finanțare? Dute oriunde numai la Bancă nu, din motive de politică internă sau externă veți primii un „Nuuu dăm credite MLM-urilor” însoțit de un catastif de argumente pentru care MLM-ul nu prezintă un platnic stabil.
S-a întâmplat și managerului ABC Cosmetics care avea nu doar un plan dar avea și veniturile pe ultimii trei ani constante din actuala afacere MLM, iar răspunsul a fost la fel de percutant ca o rafală de ploaie rece, Nu dăm credite pentru MLM. Câștigul firmei se ridică la 100.000€ lunar.
Fără să vă descurajați piața potențială e mare comparativ cu cea a Germaniei așa cum zice și ABC Cosmetics cât și Herbalife dar și firma de asigurări Garanta.
“Şomerie” – la matineu
Companii, microintreprinderi, societăţi, toţi se iau la trântă , militează împotriva crizei ce ni se serveşte la matinale. Ca un fel trei pe lângă bursă înăbuşită în sos de pierderi , vine şomajul în sirop de lacrimi. La Timişoara disponibilizările masive au fost dublate de întoarcerea muncitorilor din Spania, Italia, şi mai puţini din Germania.
Agenţiile de autocare au declarat că maşinile pleacă mai goale comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2007 . Scăderi de 30%, 15%, în sensul România -Spania au degustat pe lunile octombrie şi noiembrie, Eurolines-ul precum şi Samex.
Pe ce lume trăim?
Cifre din ce în ce mai multe rulează pe banda de jos a ecranului ca şi cum cuvintele sunt mereu de prisos, vă miraţi, proabil ca şi mine, de felul în care ne vorbesc cei ce ne-au cerut voturile. Se observă din campania electorală şi normalitatea postelectorală că supravieţuieşte cel ce ştie să se adapteze. De data acesta nu promisiunile că vor face tot ce nu ne place sau că ne vor scăpa de orice plaga discriminatorie, iluzorie. Nu, ci toţi sau arătat la fel de suferinzi şi afectaţi ca şi noi, ne-au promis solidar că ne vor susţine – mai şontâc, mai fără grai, însă odată cu treaba uninominalului avem şansa de a bate la uşa alesului din cartier să ne dea socoteală.
Show-biz sau no-biz
Acum după tot show-biz-ul adică circul alegerilor nu mai au business nici ei nici noi. Noi suntem şomeri iar ei sunt boieri deci no biz una cu cealaltă, ce e de făcut ne spune Traian Băsescu să devenim mai patrioţi. Plimbarea cu Dacia, cumpăratul de la piaţă a legumelor şi fructelor de provenienţă autohtonă, ce mai, să ne romanizăm gata cu americanizarea, chinezismele, turcismele.
Mă întreb oare cei care umblă de 30 de ani cu o Dacie, şi îşi cumperă portocale, sau mere de Ungaria odată la sărbători, ei cum pot să susţină „ţărişoara”?
Bursa un deochi care prinde la Timisoara
“Economia mondială incetinită puternic”, “Se duce dracului capitalismul”, “Statele unite şi Europa se mobilizează împotriva recesiuni”, sunt câteva titluri din jurnalelele româneşti şi franceze care au menirea de a spune comprimat adevărul despre o stare de fapt – Criza financiară.
În cartea sa, Nassim Taleb numită “Lebăda negră: despre impactul lucrurilor foarte improbabile” explică plin de umor despre calculele matematice şi riscurile financiare care nu sunt cu mult mai serioase decât descântecele babelor care te apără de deochi. Din seria „nu e dracu atât de negru pe cât pare” efecte pozitive există - preţurile scăzute ale acţiunilor – asta pentru speculanţii şi curajoşi care decid un salt mai acrobatic în lumea afacerilor.
Cred că a devenit limpede pentru toată lumea că nimeni nu poate fi izolat într-o criză financiară cu atât mai puţin când e vorba de o criză în America. Aşadar dacă România nu a putut dormi pe o ureche la strigătele de pe Wall Street nici Timişoara nu a reuşit să aţipească la strigătele BNR – ului. Astfel că aceleşi deochi a avut efect şi asupra firmelor din Timişoara.
O companie ce a avut de suferit în urma circului de pe Strada americană este Romcapital – firmă de investiţi financiare care după spusele directorului de operaţiuni Cionca Doru a pierdut aproximativ 10%-15% din efectivul de investitori ai companiei. Clienţii sucursalei; care investitori de portofoliu, care vânzători mici, urmează să beneficieze de comisioane mai mici percepute de firmă. Aflată din 1996 cu o experienţă de 12 ani pe piaţa timişoreană Romcapital prevede o relaxare a pieţei după măsurile luate de marii jucători ai lumii, Banca Federală Americană, Banca Centrală a Europei şi Banca Japoniei de restricţionare a acordării creditelor .
Titlurile de stat o investiţie sigură
Aşa susţine nu numai directorul de producţie al Romcapital ci şi cei de la firma Marshaly firmă de asigurări care văd titlurile de stat cea mai sigură investiţie. „ Trebuie avut grijă ca acestă criză financiară să nu pătrundă şi în sectorul productivităţii care odată afectat se lasă cu oameni daţi afară, şomaj, scăderi ale producţiei şi tot lanţul de pierderi” afirmă Cionca Doru.
În România Nivelul finanaciar este susţinut de bănci, instituţiile de asigurări şi instituţiile de servici financiare, actualmente guvernele europei împreună cu BNR-ul incercă formarea unui fond de finanţare.
Ce ne mai aşteptă?
O criză care se va prelungi maximum doi ani anticipează Romcapitalul evoluţia Bursei. În definitiv acest fenomen de criză nu se mai repetă decât o dată la câteva generaţii deci nu ne rămâne decât să îl savurăm.








